Ce s-ar intampla daca nu ati avea celule albe?

Daca nu ati avea celule albe, ati suferi o multime de infectii foarte grave. Celulele albe din sange pot gasi germenii care intra in corp si ii pot distruge, impiedicandu-i sa va imbolnaveasca. Unele celule albe din sange produc anticorpi – molecule speciale care se pot lipi de microbi si ii fac inofensivi.

De asemenea, celulele albe ajuta la repararea tesuturilor lezionate, ceea ce este important in vindecarea ranilor. Leucocitele pot chiar impiedica anumite tipuri de cancer sa se dezvolte. O singura picatura de sange contine aproape o jumatate de milion de leucocite astfel ca organismul dumneavoastra trebuie sa produca o multime dintre acestea in fiecare zi.

Celulele albe iau nastere in partea moale, interioara a oaselor numita maduva, iar unele dintre ele dezvolta in continuare intr-o glanda speciala de la nivelul pieptului numita timus. Este foarte rar ca o persoana sa se nasca cu imposibilitatea de a crea celule albe.

In trecut, astfel de copii, de obicei, mureau din cauza unor infectii coplesitoare, la scurt timp dupa nastere. Unii dintre acesti copii pot sa se vindece in prezent prin prelevarea de maduva osoasa sau din tesutul timusului de la o alta persoana (numita donator) si punerea (transplantarea acesteia) in corpul copilului. Acest lucru le furnizeaza capacitatea de a produce celulele albe din propriul sange, fapt care ii protejeaza de infectii si le permite sa traiasca o viata lunga.

Uneori, oamenii carora le sunt administrate medicamente chimioterapice pentru a lupta impotriva cancerului, sunt expusi unor cantitati mari de radiatii sau sufera de vreo boala care le distruge maduva osoasa, devin incapabili sa mai produca celule albe. Acestora li se administreaza medicamente speciale in incercarea de a le spori leucocitele si antibiotice pentru a preveni sau trata infectiile.

Daca maduva osoasa nu incepe sa produca din nou leucocite atunci exista posibilitatea ca si acestia sa aiba nevoie de un transplant de maduva osoasa.

Celulele albe sau leucocitele (din cuvantul grecesc “leuko” ce inseamna „alb”) sunt celule ale sistemului imunitar implicate in apararea organismului atat impotriva bolilor infectioase cat si a corpurilor straine. Exista cinci tipuri principale, diferite de leucocite dar toate sunt produse si provin dintr-o celula multipotenta din maduva osoasa cunoscuta ca celula stem hematopoietica. Acestea traiesc in corpul uman, in medie, aproximativ trei – patru zile. Leucocitele se gasesc in tot corpul, inclusiv sange si sistemul limfatic.

Numarul leucocitelor in sange este de multe ori un indicator al bolii. In mod normal exista aproximativ 7000 de celule albe pe microlitru sange. Acestea reprezinta aproximativ 1% din volumul total de sange intr-un adult sanatos. O crestere a numarului de leucocite peste limitele superioare se numeste leucocitoza, iar scaderea sub limita inferioara se numeste leucopenie. Proprietatile fizice ale leucocitelor, precum volumul, conductivitatea si granularitatea, se pot schimba ca urmare a activarii, prezentei unor celule imature sau prezenta leucocitelor maligne in leucemie.

Etimologie

Numele de „celule albe” deriva din faptul ca, dupa centrifugarea materialului sanguin, componentele sunt separate dupa greutatea specifica astfel: primul strat este format din celulele rosii, mai grele, ultimul strat este format din plasma, care este cea mai usoara, iar la mijloc regasim un strat de culoare, de obicei, alba ce contine celule albe  (inclusiv celulele stem). Termenul stiintific “leucocite” reflecta in mod direct aceasta descriere fiind derivat din greaca antica λευκός (alb), si κύτταρος (celule). Stratul de celule albe poate fi, uneori, verde, in cazul in care exista cantitati mari de neutrofile in proba de sange, datorita enzimei mieloperoxidaza.

Mieloperoxidaza (MPO) este o enzima ce se gaseste in granulatiile primare ale neutrofilelor si in lizozomii monocitelor. MPO catalizeaza conversia peroxidului de hidrogen in hipoclorit si acid hipocloros; sunt necesare modificari postranslationale pentru a genera enzima activa din leucocite. Mieloperoxidaza (neutrofil-peroxidaza = verdoperoxidaza, datorita culorii sale verzi) este o proteina bazica de 150 kD si catalizeaza oxidarea substraturilor donoare de H⁺ sau de electroni , de catre H₂O₂. Alaturi de H₂O₂ (agent oxidant) si de un halogen (Cl sau I), mieloperoxidaza formeaza un sistem toxic pentru bacterii, fungi, protozoare, viermi, dar si pentru eritrocite, leucocite, plachete, celule tumorale.

Exista mai multe tipuri diferite de celule albe in sange. Toate au multe lucruri in comun, dar toate sunt distincte din punct de vedere al formei si functiei. O caracteristica distinctiva, importanta a unor leucocite este prezenta unor granulatii; celulele albe sunt adesea caracterizate ca granulocite sau agranulocite:

Granulocitele sunt denumite astfel datorita prezentei in citoplasma a unor granulatii distincte si se identifica trei tipuri de granulocite in functie de afinitatile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile, eozinofile si bazofile. De asemenea, aceste celule sunt denumite si leucocite polimorfonucleare datorita nucleului multilobulat.

Agranulocitele care constau din limfocite si monocite nu contin in general granulatii citoplasmatice distincte si au nucleul nonlobulat, fiind denumite si leucocite mononucleare. Desi numele acestora implica lipsa granulatiilor, aceste celule contin granulatii azurofilice nespecifice (lizozomi). Lizozomul este un organit celular. Acesta este un corpuscul sferic, vezicular. Stocheaza peste 40 de enzime hidrolitice (digestive), pastrate in stare inactiva intr-un mediu alcalin. Puse in libertate, enzimele devin active. Lizozomii se gasesc in numar mare la celulele fagocitare (leucocitele) si in celulele imbatranite. Agranulocitele includ limfocitele, monocitele si macrofagele.

Neutrofilele ne apara impotriva infectiei bacteriene sau fungice precum si fata alte procese inflamatorii mai mici Neutrofilele sunt considerate prima linie de aparare a organismului in fata unei agresiuni. Ele sunt specializate in fagocitarea microbilor si pot parasi vasele de sange printr-un proces de diapedeza. Numarul neutrofilelor creste in infectii. 

Activitatea si moartea lor in numar mare determina formarea puroiului. Ele sunt denumite in mod obisnuit leucocite polimorfonucleare (PMN), desi PMN se refera la toate granulocitele.

Prezinta un nucleu multilobat care poate aparea ca nuclee multiple, de aici si numele de leucocite polimorfonucleare. Citoplasma poate arata transparenta din cauza granulatiilor fine de culoare lila. Neutrofilele sunt foarte active in fagocitarea bacteriilor si sunt prezente in cantitate mare in puroiul ranilor. Aceste celule nu sunt capabile sa-si reinnoiasca lizozomii (utilizati in digestia microbilor) si mor dupa ce au digerat cativa agenti patogeni. Neutrofilele sunt cel mai frecvent tip de celule observate in etapele timpurii a inflamatiei acute si reprezinta pana 60-70% la adult si 30 – 60% la copil din totalul globulelor albe din sangele uman. In valoare absoluta, polimorfonuclearele neutrofile reprezinta aproximativ 2 500 – 5 000 / milimetru cub. Neutrofilele au o forma variabila din cauza faptului ca emit in permanenta pseudopode (prelungiri ale membranei). Au un diametru de 12 microni si prezinta un nucleu multilobat. Durata de viata a  neutrofilelor este de numai 3 – 5 zile.

Eozinofilele, in primul rand, sunt implicate in infectiile parazitare. Devin predominante in sange si tesuturi in asociere cu diferite boli alergice sau boli maligne. Cele mai importante cauze ale eozinofiliei includ alergii precum astmul, febra fanului si urticarie. Eozinofilia inseamna cresterea numarului de eozinofile peste 250 / milimetru cub. Eozinofilia se poate intalni in:

1. diferite boli parazitare cum ar fi trichineloza sau cisticercoza
2. afectiuni alergice, astm, alergodermie
3. alte afectiuni cutanate de tipul dermatozelor – eczema, psoriazis
4. in diferite boli de colagen cum ar fi poliartrita reumatoida

In general, nucleul lor este bilobat. Citoplasma este plina de granulatii avand o culoare caracteristica roz-portocalie.  

Bazofilele sunt principalii responsabili pentru raspunsul alergic si antigenic prin eliberarea histaminei care cauzeaza vasodilatatie. Histamina ca mediator chimic intervine atat in transmiterea impulsurilor nervoase, cat si, mai ales, in activitatea mastocitelor (cele mai multe histamine sunt eliberate de catre mastocite). Nucleul este bi sau trilobat, dar este greu de observat din cauza numarului de granule grosiere care il mascheaza (ascund). Ele sunt caracterizate prin granulatii mari, albastre.

Limfocitele sunt mult mai frecvente in sistemul limfatic. Limfocitele se disting printr-un nucleu localizat excentric si o cantitate relativ mica de citoplasma. Limfocitele sunt un tip de leucocite (globule albe) care se produc un maduva osoasa si se gasesc in sangele din vase, dar si in limfa. Ele reprezinta aproximativ 20 – 40% din numarul total de leucocite din sangele din vase. Limfocitele se impart in: limfocite B, limfocite T si limfocite natural killer (ucigasi naturali) – asemenatoare limfocitelor T.

Monocitele impart functia de „aspirator” (fagocitoza) a neutrofilelor dar au o durata de viata mai mare intrucat acestea au un rol suplimentar: ele prezinta agentii patogeni celulelor T astfel incat acestia sa poata fi recunoscuti si distrusi. Monocitele sunt celule mari, rotunde, cu nucleu in forma de rinichi si sunt, de regula, lipsite de granulatii. Poseda o citoplasma abundenta.

Monocitele reprezinta un tip de leucocite (agranulocite), fagocitare, care fac parte din sistemul imun innascut al vertebratelor (inclusiv omul). Reprezinta cam 4-8% din numarul total de leucocite. Sunt cele mai mari celule din sange, avand un diametru cuprins intre 10 si 25 microni. Jumatate din numarul total de monocite sunt circulante, iar celelalte sunt depozitate in cordoanele lui Billroth din splina.

Precursorii acestor celule sunt monoblastele, care iau nastere in maduva osoasa, care initial evolueaza in pro-monocite, apoi in monocite. Monocitele circulante au o viata de 1-3 zile, pana cand patrund in tesuturi, unde se diferentiaza ca macrofage, stare in care vor mai ramane active inca cateva luni.

Functia lor principala este fagocitoza si monocitele de asemenea prezinta pe suprafata lor antigene (de obicei, resturi de la bacterii fagocitate in cadrul raspunsului imun primar), care activeaza limfocitele T, declansand astfel un raspuns imun specific. Alta functie imporanta este productia de citokine (interleukine, TNF).

Monocitele fac parte din sistemul monocito-fagocitar. Odata migrate in tesuturi, acestea se pot diferentia in:

1. macrofage (tesuturi – splina, alveole, etc)
2. histiocit – tesut conjunctiv
3. microglia – SNC
4. osteoclaste – oase
5. celule Kupfer – ficat
6. celule dendritice – celule Langerhans (piele), tub digestiv, plamani, etc.

Monocitoza (un numar crescut de monocite) poate indica:

1. inflamatie cronica,
2. boala autoimuna,
3. infectii,
4. parazitoza,
5. sarcoidoza,
6. neoplazii (leucemii), etc.

Medicamente care determina leucopenia

Unele medicamente pot avea un impact asupra numarului si functiei celulelor albe din sange. Leucopenia este reducerea numarului de leucocite care poate afecta numarul total de celule albe sau una dintre populatiile specifice de celule albe din sange. De exemplu, in cazul in care numarul de neutrofile este scazut, afectiunea este cunoscuta sub numele de neutropenie. La fel, niveluri scazute de limfocite sunt cunoscute sub termenul de limfopenie.

Medicamentele care pot determina leucopenie includ clozapina, un medicament antipsihotic cu un efect advers rar care conduce la absenta totala a granulocitelor (neutrofile, bazofile, eozinofile). Alte medicamente includ imunosupresoarele (cum ar fi sirolimus, micofenolat mofetil, tacrolimus si ciclosporina). Interferonii utilizati pentru tratamentul sclerozei multiple precum Rebif, Avonex si Betaseron pot, de asemenea, provoca leucopenie.

Surse:

http://www.ccmr.cornell.edu/education/ask/index.html?quid=471

http://ro.wikipedia.org/wiki/Monocit

http://en.wikipedia.org/wiki/White_blood_cell