Beneficiile uleiului de galbenele
07 mai, 2016
Beneficiile uleiului de galbenele
Galbenelele au o valoare deosebit de mare, fiind utilizate in mod traditional ca remediu homeopatic, dar si uleiul extras din flori este la fel de generos cand vine vorba despre beneficiile pentru sanatate. Sa cunoastem mai multe despre acest ulei distilat din petalele galbenelelor sau Calendula officinalis si cum anume ne putem bucura de calitatile lui.
Ce este uleiul de galbenele?
Calendula este un gen care cuprinde aproximativ 15 pana la 20 de specii de plante din familia Asteraceae. Aceasta floare este originara din sud-vestul Asiei, Europa de Vest si de Sud. Denumirea comuna “marigold” se refera la Fecioara Maria, denumire care i-a fost asociata in secolul al 17-lea.
In afara de a fi utilizate in semn de respect pentru Fecioara Maria in timpul evenimentelor catolice, vechii egipteni credeau despre aceste flori ca au proprietati de intinerire, considerandu-le un foarte bun remediu revitalizant. Hindusii foloseau florile de galbenele pentru a decora statuile zeilor din temple, dar si pentru a-si colora alimentele, tesaturile si produsele cosmetice.
Galbeneaua sau Calendula officinalis este cea mai frecvent cultivata si utilizata specie si este sursa uleiului de galbenele. “Calendula” vine de la cuvantul latin “calendae”, care inseamna “prima zi a fiecarei luni” pentru ca aceasta planta infloreste in jurul zilei de intai a fiecarei luni. Nu trebuie confundate cu galbenelele ornamentale din genul Tagetes, care sunt, de obicei, cultivate in gradinile de legume.
Galbenelele, cele cu petale rosii si galbene, ca de foc, abunda in flavonoide, compusi ce se gasesc in mod natural in legume si fructe si care le ofera culorile luminoase, deosebit de minunate.
Uleiul de galbenele este distilat din florile plantei si este destul de vascos si lipicios. Are un miros ciudat de mosc, lemn sau chiar de putregai – ca florile de galbenele insele. Acest miros este greu de suportat de unele persoane, chiar daca sunt constiente ca il folosesc ca remediu.
Utilizarile uleiului de galbenele
Mai jos sunt mentionate trei tipuri de utilizari ale plantei si uleiului de galbenele:
1. Sanatate – Uleiul are proprietati tonice, sudorifice, emenagogice si antispastice, dar este folosit in principal pentru ingrijirea pielii. De asemenea, are foarte buna actiune antiinflamatoare si de vindecare a ranilor, ceea ce il face eficient in cazul acelor rani care se vindeca greu, acneei, ulcerelor, escarelor, venelor varicoase, eruptiilor cutanate, eczemelor si afectiunilor asociate. Se adreseaza afectiunilor pielii care sunt insotite de inflamatii si mancarimi la acest nivel.
Uleiul de masaj vindeca pielea, o calmeaza si ii da un aspect catifelat.
2. Gatit – Inca din Evul Mediu, petalele de galbenele au fost folosite sub denumirea de “sofranul saracului” pentru colorarea branzeturilor, untului si a altor feluri de mancare. In epoca elisabetana, atat petalele cat si frunzele au fost folosite in salate. Petalele erau folosite si pentru a aroma supele sau friptura.
3. Utilizari practice – Galbenelele au fost folosite ca si colorant. Petalele uscate pot fi adaugate in amestecuri aromatice pentru a parfuma incaperile.
Compozitia uleiului de galbenele
Intr-un studiu, uleiul de galbenele a fost obtinut cu un randament scazut (0,3%), prin distilare cu vapori atat a florilor, dar si a plantelor intregi. Cercetatorii au identificat 66 de componente, in principal alcooli sesquiterpenici. α-cadinolul a fost constituentul principal, aproximativ 25%. Uleiul esential obtinut din planta intreaga a fost diferit de cel rezultat din flori datorita prezentei, pe langa alcooli, a hidrocarburilor monoterpenice.
Principalii constituenti ai uleiului esential de galbenele sunt flavonoidele, alcoolul triterpenic si un principiu amar. Componentele utile ale plantei insesi sunt reprezentate de un ulei volatil, carotenoide, flavonoide, mucilagii, rasina, polizaharide, acizi aromatici, saponine, glicozide si steroli.
Beneficiile uleiului de galbenele
Uleiul de galbenele este folosit pentru tratarea crampelor abdominale si constipatiei. Pielea este insa principalul beneficiar al calitatilor uleiului multumita proprietatilor antiinflamatoare si antibacteriene ale acestuia.
Iata cateva dintre beneficiile acestui ulei:
1. Piele uscata sau crapata – uleiul de galbenele este un foarte puternic hidratant pentru pielea uscata sau crapata. Acesta catifeleaza zona si reduce durerile si disconfortul.
2. Inflamatii – uleiul de galbenele actioneaza foarte bine in cazul unor leziuni musculare sau a vanatailor. Actiunea antiinflamatoare contribuie la reducerea inflamatiilor in cazul unor rani. Totodata, uleiul de galbenele ajuta si la tratarea varicelor superficiale, numite si vene “in panza de paianjen”, a venelor varicoase, ulcerelor de gamba, dar si degeraturilor.
3. Bebelusi – uleiul ajuta la tratarea iritatiilor de scutec care pot fi cu adevarat suparatoare pentru copilas.
4. Taieturi superficiale si rani – actiunea antiseptica si antimicrobiana grabeste procesul de vindecare a ranilor, taieturilor minore, intepaturilor de insecte, dar si in tratarea acneei si ulcerelor de decubit (ulcer de presiune sau escara).
5. Probleme ale pielii – eczemele, psoriazisul, dermatita si multe alte probleme ale pielii pot fi calmate cu ajutorul uleiului de galbenele. Actiunea antifungica a uleiului este utila in tratarea piciorului de atlet, herpesului, dar si a dermatofitiei inghinale (tinea cruris).
Cum se poate prepara acasa
Uleiul de galbenele este extras prin distilare cu aburi. Nu exista niciun proces de obtinere a unui ulei esential 100% pur de galbenele, acest lucru facand ca uleiul sa fie mai degraba o infuzie de galbenele si nu un extract pur. Pentru a obtine uleiul de galbenele din flori, petalele sunt scufundate in ulei, de preferinta ulei de masline. Uleiul ramas dupa finalizarea distilarii este uleiul de galbenele si trebuie sa aiba o culoare galben aurie.
Uleiul de galbenele poate fi facut si acasa urmand pasii de mai jos.
Avem nevoie de:
- petale uscate de galbenele,
- un ulei complementar (ulei de masline, ulei de migdale sau ulei de floarea soarelui),
- un borcan curat, de sticla, cu capac.
Exista doua metode de a infuza uleiul:
Metoda infuziei la rece – Aceasta este, de obicei, cea mai preferata metoda deoarece protejeaza florile delicate de a fi distruse de caldura.
1. Puneti cantitatea dorita de petale uscate intr-un borcan curat, uscat, de sticla.
2. Umpleti borcanul cu uleiul complementar pana depaseste nivelul florilor cu un cm.
3. Puneti borcanul intr-un loc cu foarte multa lumina si lasati-l asa timp de 4 saptamani.
4. Puneti la scurs petalele si depozitati uleiul scurs intr-un recipient cu capac. Il puteti pastra pana la un an.
Metoda infuziei la cald – Aceasta metoda este mult mai rapida decat infuzia la rece, dar nu va avea aceeasi concentratie datorita caldurii.
1. Puneti cantitatea dorita de petale uscate de galbenele intr-un borcan de sticla curat si uscat.
2. Acoperiti petalele cu uleiul complementar pana acesta depaseste nivelul florilor cu un cm.
3. Goliti continutul borcanului (petalele si uleiul) intr-o tigaie pentru sos sau intr-o cratita. Incalziti usor timp de patru ore, amestecand din cand in cand.
4. Lasati sa se raceasca. Scurgeti uleiul si depozitati-l intr-un recipient cu capac, pana la un an.
Uleiul de galbenele facut in casa poate fi folosit ca ulei de corp dupa baie, ulei pentru bebelusi, lotiune pentru corp sau remediu pentru pielea uscata, zone inflamate sau eruptii cutanate.
Cum actioneaza uleiul de galbenele?
Uleiul de galbenele este folosit in diverse produse, de multe ori ca o baza excelenta pentru lotiuni, unguente, creme, produse cosmetice naturale si produse de ingrijire personala, dar si unguente pe baza de plante. De asemenea, poate fi folosit ca ulei de baza in aromoterapie. In plus, puteti folosi uleiul de galbenele in orice reteta de colorare a parului pe baza de plante.
Puteti obtine un ulei infuzat daca umpleti un borcan cu flori uscate pe care le acoperiti cu un ulei complementar. Puteti obtine mai mult din aceste flori prin macerarea amestecului intr-un blender. Lasati amestecul cel putin doua saptamani pentru a extrage proprietatile benefice ale florilor. Atunci cand este gata de utilizare, strecurati uleiul prin tifon si utilizati-l direct ca balsam sau ca parte a unei creme sau lotiuni facute, de asemenea, in casa.
Este sigur uleiul de galbenele?
Uleiul de galbenele este, in general, foarte sigur, dar trebuie sa tineti seama de urmatoarele aspecte si precautii:
1. Femeile insarcinate si cele care alapteaza trebuie sa evite, in general, utilizarea uleiului de galbenele. Acest ulei nu se administreaza pe cale orala intrucat poate provoca avort. Totodata, evitati utilizarea topica.
2. Persoanele sensibile la Ambrozie si alte plante inrudite (galbenele, crizanteme sau margarete) pot avea o reactie alergica. Inainte sa utilizati ulei de galbenele, consultati medicul daca suferiti de alergii.
3. Impreuna cu medicamentele utilizate in timpul si dupa o interventie chirurgicala, folosirea produselor pe baza de galbenele ar putea provoca somnolenta astfel incat administrarea acestora ar trebui oprita cu cel putin doua saptamani inainte de interventia chirurgicala.
Efecte secundare
Daca nu sunteti insarcinata, nu alaptati, nu sunteti alergici sau nu urmeaza sa fiti supusi unei interventii chirurgicale, puteti folosi uleiul de galbenele fara a avea vreun efect secundar. Este bine totusi sa consultati un medic, in special daca doriti sa folositi uleiul in scop terapeutic.
Retineti, totusi, ca sedativele sau deprimantele SNC interactioneaza cu galbenelele. Extractul de plante ar putea provoca somnolenta, iar asocierea cu medicamente sedative ar putea conduce la somnolenta in exces. Printre sedative pot fi mentionate clonazepam (Klonopin), fenobarbital (Donnatal) si zolpidem (Ambien).
Surse:
http://articles.mercola.com/herbal-oils/calendula-oil.aspx
http://www.efloras.org/florataxon.aspx?flora_id=2&taxon_id=105062
http://www.webmd.com/vitamins-supplements/ingredientmono-235-CALENDULA.aspx?activeIngredientId=235&activeIngredientName=CALENDULA
http://www.essentialoils.co.za/calendula-oil.htm
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ffj.2730060306/abstract?deniedAccessCustomisedMessage=&userIsAuthenticated=false
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16906636