Dupa primul razboi mondial, pudicitatea epocii victoriene a inceput sa se topeasca pe masura ce fetele aventuroase au indraznit sa isi afiseze gambele din fustele lor scurtate. Tinerele anilor 1920 (flappers), impodobite cu bentite si rochii scurte, au caracterizat decadenta anilor ’20.

Dar stilul femeilor s-a modificat in urma prabusirii bursei in 1929 si, in timpul crizei economice, rochiile au revenit la forma lunga, atingand podeaua.

In 1926, economistul George Taylor a observat ca moda este schimbatoare. Ca piata de capital, lungimea rochiilor multor femei, de asemenea, s-a micsorat cu o sincronicitate ciudata. Poate ca acest indice al lungimii fustelor, descoperit de Taylor, a reflectat efectul psihologic al economiei sumbre asupra publicului (indicele lungimii fustelor prezice tendintele pietei in functie de lungimea fustelor sau a rochiilor femeilor. Cu cat tivul este mai sus de genunchi, cu atat mai bine arata economia.). Nu erau vremuri pentru sarbatori nesabuite si nici pentru asumarea riscului; in schimb, criza economica a necesitat o revenire la austeritate fiscala.

Pentru o vreme, indicele lui Taylor parea sa aiba puterea de mentinere a rochiei “de seara sau de cocktail” (o rochie cu o croiala simpla si adesea destul de scurta). Atunci cand a aparut capriciul fustei micro-mini din anii 1960, piata a crescut. Apoi, odata cu embargoul petrolului impus de arabi, in 1973, fustele maxi au revenit la moda, in timp ce bursa a scazut.

In anii 1980, probabil din cauza accentelor sexiste ale indicelui lungimii fustei, cravatele pentru barbati au devenit prevestitoarele economice (indicele cravatei inguste – in timpul unor dificultati macroeconomice, barbatii isi achizitioneaza cravat pentru a arata ca se spetesc cu munca. Cravatele tind sa se subtieze odata cu bugetul. Daca soarele apare iar pe cer, si materialul lor devine mai stralucitor.). Cravatele subtiri, inguste, au prezis o crestere de piata, iar cele mai late au semnificat declinul.

Desigur, investitorii nu frunzaresc ultimele cataloage Bloomingdale ca sa decida cand sa cumpere si cand sa vanda.

In schimb, indicele lungimii fustelor si cel al cravatei inguste sunt doar doi dintre indicatorii improbabili, inadecvati si dificil de grezut pe care economistii intreprinzatori i-au nascocit de-a lungul anilor.

Cantitatea de zapada in ziua de Craciun, in Boston, imagini ale ursilor si taurilor in paginile unor reviste importante, si rezultatele Super Bowl – toate acestea au fost propuse ca semne sau previziuni economice. (Si profesionistii din domeniul financiar sunt incredintati ca acestea pot prevedea evolutia pietei in aceeasi masura ca un pachet de carti de tarot.)

Asta nu inseamna ca obiceiurile consumatorilor nu au o relatie legitima cu economia. Cheltuielile de consum alimenteaza economia mai mult decat orice alta componenta, cuprinzand mai mult de jumatate din produsul intern brut al unei natiuni. Dar, in cele din urma, decizia de a cheltui sau a economisi depinde in mare masura de increderea consumatorilor in siguranta pietei.

De ce conteaza increderea consumatorilor?

Cheltuielile de consum nu reprezinta o valoare fixa pe care economistii se pot baza atunci cand analizeaza piata. In schimb, atunci cand bugetele se reduc, de cele mai multe ori cheltuielile urmeaza la rand. De exemplu, atunci cand economia se subrezeste, este foarte probabil ca oamenii sa se aprovizioneze cu alimente neperisabile, precum orezul si conservele. Cand dam de un venit net pozitiv, avem profit, iar veniturile depasesc cheltuielile, e timpul pentru carne proaspata si deserturi. Prin intelegerea a ceea ce consumatorii sunt dispusi sa sacrifice, precum si micile luxuri care ii ajuta sa reziste furtunilor financiare, economistii pot prezice mai bine cum si cand piata poate face un salt inapoi.

Una dintre modalitatile primare prin care analistii prezic comportamentul cheltuielilor este cu ajutorul Indicelui de Incredere a Consumatorilor (ICC) – un indicator semnificativ asupra dezvoltarii pietei de consum in cauza. Acest indice este utilizat in intreaga lume ca un indicator al potentialelor schimbari in cererea de consum si umflare in perioadele ulterioare. Cu cat perspectivele privind ocuparea fortei de munca la nivel national sunt mai stabile — venituri si economii — cu atat avem mai multa incredere in piata pentru a ne proteja bunurile si cu atat suntem mai dispusi sa cheltuim si sa investim. O comisie nonprofit din SUA intocmeste, lunar, indicele de incredere a consumatorilor pe baza unui sondaj cuprinzand 5000 de gospodarii americane reprezentative. Plecand de la acesta, investitorii au o imagine mai clara unde sa cumpere si sa vanda actiuni, iar statul poate ajusta ratele dobanzilor pentru a atrage consumatorii.

Astazi, analistii acorda o atentie deosebita in special comportamentului consumatorilor. Rata somajului a crescut la 7,2% in decembrie 2008 si ar putea urca la 9% pana in 2010 daca tendintele actuale continua in aceasta directie. Costurile mai mari la alimente si a diminuarea economiilor la pensionare, au agravat temerile publicului. In ianuarie 2009, indicele de incredere a consumatorilor a coborat pana la cel mai mic prag din totdeauna.

Dar economistii nu se bazeaza exclusiv pe ICC pentru datele de consum. Acestia evalueaza anumite bunuri specifice si diverse industrii care genereaza profituri mai mari in timpul declinului pietei, pentru a obtine o imagine mai clara a ceea ce se intampla cu consumatorii. Vreti o astfel de estimare a increderii consumatorilor zilelor noastre? Intrebati o femeie cand si-a achizitionat ultima data un tub de ruj.

Indicatorul Super Bowl

Potrivit acestuia, pieţele vor posta caştiguri in anul curent daca o echipa din vechea National Football League (divizia NFC) va caştiga finala Super Bowl.

Timp de 15 ani, a existat o corelatie stranie, nefireasca intre Super Bowl si evolutia bursei. Incepand cu primul Super Bowl, in 1967, o victorie a National Football Conference (NFC), reprezinta un an bun pentru bursa. O victorie AFC prevesteste un declin. Asta a durat pana in 1984, cand AFC Los Angeles Raiders au luat acasa titlul si piata de capital nu s-a poticnit. In schimb, Bursa de valori New York a inregistrat o crestere cu 1,6%.

Este adevarat ca rujul reflecta increderea consumatorilor?

Indicele rujului de buze a fost creat de Leonard Lauder, presedintele Estee Lauder. In recesiune, femeile isi cumpara mai degraba rujuri de buze decat produse fandosite, scumpe precum genti sau pantofi, aspect de care George Taylor – cel care a introdus indicele lungimii fustei – nu a luat act. Astfel, se zice ca in recesiune vanzarile produselor cosmetice au inregistrat o crestere cu 25%. Iar, potrivit Investopedia, vanzarile de rujuri s-au dublat dupa recesiunea din 2008.

In timpul stagnarii economice din 1990 si 2001, acest tip de comportament de consum nu l-a ocolit pe Leonard Lauder, presedintele Estee Lauder Companies care produc liniile de cosmetice Estee Lauder, Clinique si MAC.

Lauder a avut un interes special in cresterea achizitiilor rujurilor. In toamna anului 2001, atunci cand economia a cedat dupa atacurile din 11 septembrie, vanzarile rujurilor Estee Lauder au crescut cu 11%. Aceasta tendinta a cheltuielilor neesentiale a devenit cunoscuta ca indicatorul rujului de buze.

Atunci cand femeile nu isi pot permite capricii mai scumpe, Lauder s-a gandit ca rujul ofera un compromis mai ieftin. Daca o femeie tanjeste dupa o geanta Chanel noua care depaseste cu mult bugetul ei, alegerea unui tub de ruj Allure Rouge in editie limitata Violet Diamant, in valoare de 30 dolari, poate fi resimtita ca o decizie de cumparaturi cumpatate.

De asemenea, femeile care folosesc ruj, il reaplica, probabil, de cel putin cateva ori pe zi. O asemenea satisfactie instantanee poate usura astfel impulsul de a face mai multe cumparaturi.

Dar tendintele recente de cumparare au zgaltait validitatea acestui indicator. Vanzarile rujurilor, in primul trimestru al anului 2008 au scazut cu 3,3% in cazul supermarketurilor si farmacii si 13% in diverse magazine. O comparatie a produsului intern brut din SUA si vanzarile rujurilor in intervalul 1989 – 2007 releva cateva cai paralele. Chiar si atunci cand economia a scazut, vanzarile rujurilor au crescut. Intocmai ca indicelui tiv (lungimii fustei), popularitatea rujului rezida, in cele din urma, in tendintele modei, nu, in functie de bursa.

In schimb, unii cercetatori de piata au sugerat extinderea indicelui ruj astfel incat sa fie incluse toate produsele de ingrijire si infrumusetare. Din punct de vedere istoric, consumatorii de sex feminin nu si-au abandonat complet obiceiurile si tratamentele de infrumusetare in timpul perioadelor nefavorabile din punct de vedere economic; ci, pur si simplu nu mai prefera sa poarte ruj. De exemplu, L’Oreal a postat de la an la an o crestere a vanzarilor de 5,3% in 2008. In acelasi timp, numarul noilor reprezentanti Avon a crescut cu 5%, alaturi de o crestere a veniturilor de 13% in trimestrul al treilea.

Nici cheltuielile barbatilor nu au scapat de sub microscopul economic. Indicatorul cravata a aparut din nou – dar, de data aceasta, este vorba despre vanzari, mai degraba decat de stil. Similar teoriei rujului, indicele cravata reorganizat speculeaza ca mai multi barbati poarta cravata la locul de munca, aceasta fiind o modalitate ieftina de stimulare a increderii in sine, in timp ce acest nod economic se slabeste.

ATI PUTEA FI IN RECESIUNE DACA …

Cercetatorii au descoperit anumite tendinte si bunuri de consum care au devenit mai populare in timpul recesiunilor, anume:

1. melodiile pop mai lungi, sincere
2. posterele Playboy mai mature
3. bomboanele
4. berea
5. laxativele
6. tunsorile scurte

Sursa:

http://money.howstuffworks.com/lipstick-indicator.htm