Noile orașe fără automobile – un plan marca Davos
27 ianuarie, 2015
category: Actualitate externa
Iată un plan de combatere a încălzirii globale: cheltuirea a 90 de trilioane de dolari în următorii câțiva ani pentru a restructura toate orașele – adică toate orașele de pe Pământ – astfel încât populația să locuiască în cartiere cu vecinătăți mai dense și să nu mai aibă nevoie de automobile.
Aceasta este una dintre ideile mai ambițioase (și posibil ciudate) care au apărut la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția. Întâlnirea de la Davos este un conclav anual al clasei conducătoare: președinți și prim-miniștri, CEOs, figuri religioase (și mii de jurnaliști care îi urmăresc).
Propunerea orașelor de 90 de trilioane a venit din partea fostului vicepreședinte american Al Gore și a fostului președinte al Mexicului, Felipe Calderon, precum și a colegilor lor din cadrul Comisiei Globale a Economiei și Climei. Acest grup speră să îi convingă pe liderii lumii să facă ceva în legătură cu eforturile sinucigașe ale umanității de a încălzi clima Pământului.
O parte a luptei împotriva schimbărilor climatice va însemna restructurarea sau construirea orașelor și localităților fără automobile, spune Calderon.
”Nu putem avea aceste orașe cu densitate mică, structurate pentru folosirea automobilelor”, a afirmat el. ”Recomandăm ca orașele să aibă o densitate mai mare și mai multe mijloace de transport în masă”. Împreună cu un program de reformare a folosirii terenurilor și de aducere a acțiunilor de despădurire la zero, costul total al acestui plan s-ar ridica la aproximativ 90 de trilioane în investiții viitoare, a spus Calderon.
Publicația Business Insider a avut o scurtă discuție cu Calderon după ședință, solicitându-i să explice de unde vor veni aceste 90 de trilioane și cum vor convinge fiecare oraș de pe glob să urmeze acest program.
Se pare că cele 90 de trilioane ar reprezenta costul total al investițiilor în infrastructură care s-ar cheltui oricum cu construirea și îmbunătățirea orașelor. Gore și Calderon afirmă că ar trebui cheltuite cu mai multă înțelepciune, pentru a ridica orașe care să nu-i mai stimuleze populația să ardă combustibili fosili doar că să ajungă din punctul A în punctul B.
Important este să fie convinși primarii – din nou, toți primarii planetei – de faptul că structurarea noilor orașe este de preferat stilului vechi, în termeni de eficiență și prosperitate pentru locuitorii lor. ”Greșeala pe care am făcut-o în Mexic a fost să lăsăm orașele să se dezvolte oricum au dorit și este o mizerie”, a spus Calderon reporterului de la Business Insider. ”Este în interesul lor (al primarilor) să nu mai repete această greșeală”, a mai afirmat Calderon.
Principala problemă o constituie faptul că primarii nu sunt conștienți la scară largă de faptul că toate costurile de construire a orașelor sustenabile în viitor pot fi mai mici decât costurile presupuse de lăsarea dezvoltării în mod nesupravegheat și cu accent pe accesul automobilelor.
Jim Edwards
http://www.globalresearch.ca/theres-a-plan-floating-around-davos-to-spend-90-trillion-redesigning-all-the-cities-so-they-dont-need-cars/5427064